”Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi” (In, 15)
Încep cu aceste cuvinte din In 15, convinsă fiind că nimic nu putem face fără ajutorul
Său și că de la Domnul pleacă orice inițiativă. Începutul oricărei vocații e să
descoperi în interiorul tău că ai fost
ales de Dumnezeu nu pentru meritele tale ci pentru un proiect al său de iubire.
Ne descoperim astfel destinatarii
unui dar imens, care așteaptă un răspuns. „Iată-mă” pe care îl spunem cu viața noastră, ”fiat-ul” zilnic, pentru
noi, surorile de viață contemplativă, este un apostolat rodnic în iubire, în
mănăstire.
Alegerea de a răspunde Iubirii cu iubire a fost adeziunea la
o chemare interioară. ”Da-ul” meu s-a concretizat în Mănăstirea Benedictină
”Maica Unității” din România, unde am fost primită acum patru ani. A fost o perioadă intensă, în care am învățat ”la școala slujirii divine”
cum numește Sfântul Benedict mănăstirea, să împărtășesc cu surorile ceea ce
contează cu adevărat și are valoare: dăruirea în slujba lui Dumnezeu și a
fraților prin intermediul rugăciunii, retrasă de lume, renunțând la tine însăți, într-o iubire fără
limite.
Împinse de iubire putem parcurge lumea în lung și-n lat, deoarece inima care iubește
nu poate fi încătușată de gratii, e aproape de orice om aflat în suferință,
împarte orice bucurie pentru a-l lăuda pe Dumnezeu, e prieten al celor singuri,
e închis cu cei închiși, nu-și găsește pacea până ce Cristos nu va fi totul în
toți. Prin intermediul rugăciunii și al sacrificiilor, se ”zboară” alături de
membrele cele mai îndepărtate ale Corpului mistic care este Biserica.
Viața mea religioasă a început încă de când eram foarte
tânără, când pentru a răspunde chemării Domnului, am ales să fac parte din
Congregația ”Slujitoarele Săracilor”
întemeiate la Palermo de Fericitul Giacomo Cusmano, deoarece la vremea respectivă nu erau mănăstiri catolice în România.
La ele am depus voturile pe viață. În ciuda iubirii mele pentru săraci, dorul
după viața contemplativă a rămas în inima mea, dor care s-a împlinit datorită
înțelegerii superiorilor mei. Cu permisiunea și binecuvântarea lor pot acum,
într-un alt mod, să colaborez cu ei, pentru ca focul iubirii să aprindă toate
inimile oamenilor, de aproape și de departe.
Timpul petrecut în
așteptare nu a fost inutil, dar formativ și dacă credem că totul este spre
binele celor care îl iubesc pe Domnul, descoperim cât de minunat este să te
abandonezi în mâinile Tatălui care dorește să ne îndrume spre adevărata
fericire parcurgând drumul vieții simplu și în același timp obositor. Vă cer să
vă rugați pentru mine după cum și eu mă rog pentru voi pentru ca, trăind viața
monastică, să devin laudă a gloriei lui Dumnezeu.
(sr. Myriam)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu