Un vechi proverb asiatic spune că ar trebui să stăm în meditaţie 20 de minute pe zi, numai dacă nu suntem prea ocupaţi - atunci ar trebui să stăm o oră. Intuind presiunea pe care o simţim la sfârşit de an, în apropierea sărbătorilor, părintele Gabriel Ciobanu, îndrumătorul nostru spiritual, ne-a propus, la fel cum sugerează şi proverbul, să avem o zi de reculegere colectivă, în care să ne deconectam de la problemele cotidiene şi să dăm ocazia sufletelor noastre să se facă auzite. Ideea a fost foarte bine primită, iar în urma discuţiilor, am stabilit ca în ziua de 16 decembrie 2014, să ne adunăm cu toţii la biserica măicuţelor benedectine de la Viişoara, o localitate din apropierea oraşului.
Drumul până la mănăstire a pregătit momentele ce aveau să urmeze. Aerul rece, brazii poleiţi cu promoroaca, liniştea cerului de iarnă - toate ne-au detensionat şi treptat, ne-au deschis ca pe nişte flori de floarea-soarelui la îndemnurile părintelui. Am început cu o rugăciune, după care am făcut cunoştinţă cu maicile: trei femei blânde şi calde, ce emanau linişte sufletească din toată fiinţa lor.
După aceea, a urmat primul moment de meditaţie. În aparenţă, discuţiile ar fi putut părea comune, evidente, dar în realitate acestea au fost revelatoare tocmai pentru că spuneau lucruri simple, ce ne frământă pe fiecare dintre noi, dar pe care le exprimam cu greu în cuvinte. Am vorbit despre relaţii.
Am înţeles că noi suntem rezultatul relaţiilor pe care le avem, iar relaţiile pe care le avem, depind de cum suntem noi. Există o conexiune, o relaţie puternică de interdependentă, pe care trebuie să învăţăm să o controlăm. Am discutat despre toate, de la relaţia de familie, prietenie şi de iubire, până la relaţia cu Dumnezeu, şi am încercat să aflăm motivele pentru care acţionăm şi reacţionăm în modul în care o facem.
Drumul până la mănăstire a pregătit momentele ce aveau să urmeze. Aerul rece, brazii poleiţi cu promoroaca, liniştea cerului de iarnă - toate ne-au detensionat şi treptat, ne-au deschis ca pe nişte flori de floarea-soarelui la îndemnurile părintelui. Am început cu o rugăciune, după care am făcut cunoştinţă cu maicile: trei femei blânde şi calde, ce emanau linişte sufletească din toată fiinţa lor.
După aceea, a urmat primul moment de meditaţie. În aparenţă, discuţiile ar fi putut părea comune, evidente, dar în realitate acestea au fost revelatoare tocmai pentru că spuneau lucruri simple, ce ne frământă pe fiecare dintre noi, dar pe care le exprimam cu greu în cuvinte. Am vorbit despre relaţii.
Am înţeles că noi suntem rezultatul relaţiilor pe care le avem, iar relaţiile pe care le avem, depind de cum suntem noi. Există o conexiune, o relaţie puternică de interdependentă, pe care trebuie să învăţăm să o controlăm. Am discutat despre toate, de la relaţia de familie, prietenie şi de iubire, până la relaţia cu Dumnezeu, şi am încercat să aflăm motivele pentru care acţionăm şi reacţionăm în modul în care o facem.
Pentru a vedea şi reversul medaliei, următoarea temă de discuţie a fost bârfă şi invidia - două otrăvuri puternice în orice relaţie. Aceasta a avut loc în cadrul sfintei Liturghii, iar cuvintele părintelui din timpul predicii au venit ca nişte mustrări blânde şi sfaturi preţioase. Următoarea frază conturează cel mai bine ideea de bârfa: "Minţile ilustre, discuta idei geniale, spirituale, elevate. Minţile medii discuta evenimente, iar minţile reduse îi discuta pe alţii". Aşadar, impresionaţi de lucrurile reamintite în timpul celor două meditaţii, ne-am rugat împreună la Dumnezeu, să ne întărească - aşa cum spune şi rugăciunea cercetaşului: "Dă-mi, Doamne, harul, să am mâinile curate, curata să-mi fie limba, gândurile curate (...)"
După Liturghie, am concluzionat cele învăţate, fiecare spunându-şi părerea despre acea zi. Atunci am realizat cât de mult ne-a apropiat această experienţă şi cât contează să acorzi timp pentru reculegere (atât la nivel individual, cât şi pentru grup). Ca o notă generală, ne-am propus toţi să repetăm experienţă cât de curând.
Pentru că relaxarea să fie completă, am încheiat prin nişte jocuri, după care ne-am întors cu toţii la casele noastre, dornici să împărtăşim şi cu alţii bucuria ce şi-a făcut loc în sufletele noastre. Şi cel mai important, am reuşit să înţelegem secretul iubirii: "Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!" (Seneca)
Maria Borcilă
După Liturghie, am concluzionat cele învăţate, fiecare spunându-şi părerea despre acea zi. Atunci am realizat cât de mult ne-a apropiat această experienţă şi cât contează să acorzi timp pentru reculegere (atât la nivel individual, cât şi pentru grup). Ca o notă generală, ne-am propus toţi să repetăm experienţă cât de curând.
Pentru că relaxarea să fie completă, am încheiat prin nişte jocuri, după care ne-am întors cu toţii la casele noastre, dornici să împărtăşim şi cu alţii bucuria ce şi-a făcut loc în sufletele noastre. Şi cel mai important, am reuşit să înţelegem secretul iubirii: "Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!" (Seneca)
Maria Borcilă
Preluat de pe http: // www.ercis.ro
