Surorile Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe au organizat exerciţii spirituale pentru tinere, în perioada 27-31 august 2014, la Viişoara, cu tema "A fi fericit nu înseamnă a avea, ci a fi", sub îndrumarea pr. Petru-Sebastian Tamaş.
Împreună cu tinerele am simţit din plin harul lui
Dumnezeu şi ne-am bucurat de prezenţa surorile benedictine prin tot
ceea ce ne-au oferit: cazare, dar mai ales zâmbete şi bucurie,
amabilitate şi prietenie, deschidere şi bogăţie. Un moment important
pentru formarea noastră a fost întâlnirea pe care am avut-o cu dânsele,
adevărate clipe de fraternitate, de împărtăşire şi bucurie spirituală.
Le-am răsplătit bogăţia interioară şi faptul că ne-au dăruit-o şi nouă
cu două vase realizate de tinere la atelierul de cunoaştere şi lucru
manual.
Iată impresiile tinerelor, cărora le mulţumim pentru că ne-au onorat cu prezenţa şi s-au deschis harului:
"Aceste zile petrecute la Viişoara m-au ajutat să
redescopăr că lucrurile esenţiale sunt gratuite. Un om care iubeşte cu
adevărat şi preţuieşte ceea ce a primit, este bucuros! Mi-au plăcut
vorbele părintelui despre omul care stă în prezenţa Domnului, aceea că
«miroase a Dumnezeu» şi că astfel îţi poţi da seama lângă ce fel de om
te afli. Fiecare are nevoie de celălalt pentru a-l cunoaşte şi a-l face
cunoscut mai bine pe Domnul. Bucuria este trăită împreună şi în
comuniune! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit acest dar de care
sper să mă folosesc în următorul traseu al vieţii mele" ( Simona D. - Roman).
"La Viişoara am trăit momente de har. Ne-am
încărcat sufletul, am învăţat că Dumnezeu ne caută, iar noi suntem
căutători pe acest pământ. Am aşteptat cu mare drag această provocare de
a medita în casa surorilor benedictine. Oricine ar trebui să facă o
experienţă în mănăstirea de la Viişoara, de aceea recomand cu drag să
luăm pauză din viaţa cotidiană pentru sufletul nostru. Un mare rol în
meditaţiile zilnice l-a avut pr. Petru Tamaş, dar şi surorile care au
organizat aceste zile de reculegere, Fiicele Sfintei Maria a Divinei
Providenţe. Este important să învăţăm să rămânem creştini mai ales după
ce părăsim uşa bisericii şi să perseverăm în a face bine oricui, mai
ales celor ce ni se par antipatici. O altă idee ce m-a marcat a fost
aceea că noi trebuie să îi mulţumim Domnului pentru că nu ne asculta
mereu rugăciunile, ci ne conduce cu braţul sau aşa cum şi-a propus în
planul său. Nimic nu este întâmplător în viaţă, aşadar să ne găsim
sensul doar alături de Cristos, să ne gândim cum ar vrea el să acţionăm
în diverse momente şi să lăsăm gura lumii pentru că ne vom rata
alegerile" (Iolanda B. - Bacău).
"Experienţa făcută la Viişoara mi-a umplut inima
de bucurie prin faptul că m-a făcut să apreciez importanţa lui «a fi» în
viaţa mea. Astfel m-am descoperit iubită de Dumnezeu pentru ceea ce
sunt: un vas în mâinile olarului, iar tot ceea ce trebuie să fac este să
mă las modelată. De acest gând m-am lăsat însoţită în aceste zile de
har, dar şi de dorinţa de a deveni cât mai liberă pentru a asculta vocea
Duhului şi pentru a împlini voinţa lui în viaţa mea. M-am lăsat
surprinsă de modalitatea lui Dumnezeu de a alege şi a trimite, şi m-am
simţit aleasă, asemeni celor «72 de aleşi», ca să dau mărturie despre
bucuria de a crede în ambientul în care trăiesc. Şi care bucurie poate
fi mai mare decât aceea de a te simţi iubit de Dumnezeu? Împreună cu
Maria, mama noastră, îl preamăresc pe Domnul pentru lucrurile minunate
pe care le-a înfăptuit până acum în viaţa mea, pentru că în istoria mea
văd dorinţa sa de a mă mântui cu orice preţ. Suferinţa nu a reprezentat o
piedică în calea bucuriei adevărate ce vine din iubire, sau în calea
mântuirii, ci m-a ajutat să-l întâlnesc, să cresc şi să aprofundez
relaţia cu el. Nu spun că a fost uşor, dar din fiecare astfel de moment
m-am ales cu ceva ce înainte nu aveam. Darul acestor zile m-a ajutat să
conştientizez mai mult ceea ce sunt şi misiunea mea: sunt iubită şi sunt
chemată să iubesc şi să purific această iubire, unde sunt, aşa cum el
m-a făcut; «Curaj! Eu sunt! Nu vă temeţi» (Mt 14,27)" (Ana Maria P. - Izvoare).
"Viişoara este locul unde divinul se întâlneşte
cu umanul şi unde iubirea este nemărginită, iar bucuria de «a fi» se
trăieşte din plin. Această experienţă alături de surorile din Mănăstirea
de clauzură "Maica Unităţii" merită trăită de oricine, deoarece vocile
suave şi rugăciunile înălţate de surori penetrează întreaga fiinţă, iar
clipele de linişte şi pace interioară nu se pot găsi decât în
intimitatea acelei tăceri şi vibraţii profunde unde te regăseşti doar tu
cu el. Zilele alături de surorile guanelliene, de părintele Tamaş şi de
tinere m-au făcut să trăiesc timpul mereu la prezent, iar frumuseţea şi
bucuria întregului grup n-au impus bariere şi nici limite, deoarece
totul s-a trăit la unison" (Luminiţa R. - Iaşi).
"Imaginea olarului (Dumnezeu olar) propusă în
aceste zile a făcut să crească în mine credinţa, credinţă de a mă lăsa
modelată de el, de a mă încredinţa grijii lui, pentru că acest olar
divin nu creează oale nevrednice, e adevărat că uneori înfruntă un lut
mai capricios, dar aceasta nu înseamnă că îl da deoparte, ci cu răbdare
şi perseverenţa ajunge la un rezultat uimitor. Au fost zile pline de
pace şi lumina, mulţumesc surorilor, părintelui şi lui Dumnezeu pentru
că mi-au oferit această posibilitate de a participa la acest campus şi
îmi doresc ca pe viitor să fiu un lut uşor de modelat, astfel încât
olarului să-i facă plăcere că sunt în mâinile lui" (Alina C. - Moineşti).
"Aceste zile pentru mine au fost cu totul altfel,
m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am reuşit să mă deschid şi să
întreb tot ce aveam neclar. A fost prima experienţă unde am văzut mediul
de viaţă a surorilor benedictine. Când am ajuns acolo şi le-am văzut
după gratii, am simţit ceva cu adevărat înfricoşător. Diferite întrebări
legate de viaţa lor îmi răsunau în minte, iar surorile prin
disponibilitatea lor m-au ajutat să le găsesc câte un răspuns. Le
mulţumesc fetelor, surorilor şi părintelui pentru că de la fiecare am
învăţat câte ceva" (Ana-Maria C. - Moineşti).
"Am avut bucuria de a lua parte la exerciţiile
spirituale care s-au ţinut la Surorile Benedictine din Viişoara. Deşi nu
a fost prima experienţă, am trăit-o altfel. A fost cu adevărat un timp
special în care am încercat şi cred că am reuşit, zic eu, să aprofundăm
cuvântul lui Dumnezeu şi asta doar cu ajutorul pr. Petru Tamaş şi al
surorilor din Congregaţia «Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe».
Uşor-uşor îmi dau seama că adevărata fericire vine atunci când reuşim cu
adevărat să-l căutăm şi să-l cunoaştem pe Domnul. Trebuie să ne bazăm
pe ceea ce suntem şi să ignorăm pe cât posibil ceea ce avem. Datorită
acestor zile petrecute cu Dumnezeu am prins forţa cu care trebuie să
înaintez în viaţă. Am avut oportunitatea de a înţelege cu adevărat că
Domnul este «olarul» şi doar de el trebuie să mă las «modelata». Tot în
aceste zile, alături de persoanele din grup, m-am simţit un ucenic al
Domnului, fiind acolo doar pentru a se pregăti să vestească şi să
trăiască Evanghelia. Adevărată familie se formează acolo unde se aduna
în Cristos şi pentru Cristos. Sunt absolut convinsă că viaţa nu are
niciun farmec dacă încă nu întâlneşti adevărata iubire a lui Isus. A
fost un timp minunat, un timp care a rămas de altfel sculptat în inimă" (Rafaela - Scheia).
Sr. Victoria Pop
şi sr. Tatiana Gheghici
şi sr. Tatiana Gheghici
* * *
Mai multe fotografii de la acest eveniment vor fi
disponibile pe site-ul Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei
Providenţe": www.surorileguanelliene.ro, în secţiunea Activităţi.
Preluat de pe http://www.ercis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu