Tăcerea
A
fost un vânt,
cutremur
şi focul pe pământ
dar
Domnul nu era.
Pe munte stau, în aşteptare,
căci: „ Domnul e pe
punctul
să treacă” cf. ( 1 Re. 19, 11-14)
Oare-i în zadar?
Privesc atunci o floare,
un fir de iarbă şi la
soare.
Percep „ un sunet de linişte adâncă”.
Cad la pământ, e
Domnul meu.
Ce faci aici?
Sunt plin de zel, căci te iubesc.
Dorinţa-mi arde-n
suflet
să Te-ascult.
„ O voi ademeni, cf (Os. 2, 16 )
o voi conduce în pustiu,
la inimă îi voi vorbi”.
Tăcerea-i
aşteptare,
“lăuntrica cântare a două
inimi care se iubesc”
Tăcerea-i laudă,
necontenită
mulţumire căci El e totul:
Creatorul, al nostru
Tată, al nostru Mire.
Chiar dacă buze tremurânde le închid
va răsuna a inimii
cântare
şi intima mărturisire
a iubirii.
Nu e-n zadar atâta aşteptare.
Tu fâlfâit de aripi îl percepi....
Marie „ icoană a
tăcerii’’ cf (
Lc.1, 26- 38)
şi glas al unui înger tu auzi,
profund „ocean al
păcii”.
„Cu tine este Domnul”
Nimic n-are valoare mai mare
şi nu te temi.
O inimă-ţi
vorbeşte:
„Tu eşti plină de har”
Din inimă răspunzi:
“eu slujitoare sunt”.
Atunci şi eu, umbrită
de Duh
dau la lumină, Cuvântul ia un trup,
devine viaţă, dar
e-n tăcere.
Căci nimeni n-a văzut
şi mulţi nu au crezut.
Acum îngenunchez şi-
n inimă păstrez
acest cuvânt: „Bucură-te, fii fericit”,
nu-ţi fie teamă, căci Eu cu tine sunt,
în orice loc, în orice chin.
Tăcerea-i
iubitoare.
Dacă curajul îmi
lipseşte,
dă-mi mâna Tu, căci asta-i
bucuria:
“În Tine să rămân tăcut. ”
Sr Myriam
