Duminică, 15 iunie 2014, în Solemnitatea Preasfintei
Treimi, la ora 16.00, sora M. Cristiana (Mihaela)
Coşa şi sora Myriam
(Gabriela) Iojă s-au consacrat pentru totdeauna Domnului cu profesiunea solemnă,
conform regulii sfântului Benedict, în cadrul unei celebrări euharistice
prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, în capela mănăstirii
"Maica Unităţii" din Viişoara, Piatra-Neamţ.
Sfânta Liturghie a început cu procesiunea care le-a dus
pe cele două surori în faţa sfântului altar, însoţite de părinţii lor, de maica
abatesă M. Cristina Pirro, de preoţii participanţi şi de PS Petru Gherghel.
În cuvântul său de deschidere, Preasfinţitul a mulţumit
surorilor pentru invitaţie, iar familiilor, rudelor şi prietenilor celor două
surori pentru darul pe care-l fac lui Dumnezeu.
În cadrul omiliei, vorbind despre misterul Preasfintei
Treimi, pr. Isidor Dâscă, paroh şi decan de Bacău, a subliniat rolul pe care îl
are iubirea în viaţa oamenilor. Sfântul Ioan ne-a transmis cea mai frumoasă
definiţie a lui Dumnezeu. El l-a descris pe Dumnezeu ca fiind iubire. Însă la
fel cum o pasăre, chiar de s-ar strădui un timp îndelungat, nu ar putea să
consume un munte imens format din boabe, nici sfântul Ioan, deşi a stat alături
de Isus până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, nu a reuşit să consume
acest imens mister al iubirii divine. La finalul predicii, pr. Isidor le-a
invitat pe cele două surori să-şi clădească propria viaţă de rugăciune şi de
slujire pe acest mister al dragostei dumnezeieşti.
După predică a urmat ritualul profesiunii religioase în
cadrul căruia surorile candidate au răspuns afirmativ întrebării puse de
episcop: "Dragi fiice, sunteţi moarte păcatului şi consacrate Domnului
prin Botez; vreţi acum să vă consacraţi mai intim lui Cristos cu profesiunea
monastică?" Apoi, episcopul şi concelebranţii au îngenuncheat înaintea
altarului, în timp ce surorile s-au prosternat cu faţa la pământ. Corul a
cântat Litania tuturor sfinţilor, după care episcopul a rostit rugăciunea:
"Primeşte, Doamne, intenţiile poporului tău şi cu harul tău pregăteşte
aceste fiice ale tale, pentru ca focul Duhului Sfânt să le cureţe de păcat şi
să le înflăcăreze de iubire. Prin Cristos Domnul nostru. Amin."
După cântarea Litaniei tuturor sfinţilor, maica abatesă
M. Cristina Pirro s-a adresat surorilor candidate întrebându-le: "Dragi
fiice, înaintea lui Dumnezeu, a episcopului nostru, a abatesei voastre şi a
poporului, vreţi să promiteţi stabilitate în mănăstirea în care el v-a chemat?;
Vreţi să vă angajaţi în convertirea vieţii voastre, în lumina Evangheliei, după
regula sfântului Benedict, părintele nostru? Vreţi să promiteţi ascultare, nepunând
nimic înaintea iubirii lui Cristos?" La toate aceste întrebări surorile au
răspuns cu un "Da, vreau!" hotărât, după care maica abatesă li s-a
adresat spunând: "Cel care a început în voi lucrarea sa, să o ducă la
împlinire. Amin".
Surorile au citit apoi formula de la profesiune, una după
alta, după care, pe masa altarului au întărit-o prin semnătura proprie. În faţa
altarului, cu braţele întinse au continuat cântând: "Suscipe me, Domine,
secundum eloquium tuum et vivam et non confundas me ab exspectatione mea".
Episcopul, cu braţele întinse, a rostit apoi rugăciunea solemnă de consacrare.
După acest rit, a urmat binecuvântarea mantiilor călugăreşti şi înmânarea
inelului ca semn al dăruirii totale Mirelui Cristos, iar maica abatesă a pus
coroniţele de flori pe capul noilor profese, după care episcopul a dăruit
breviarul surorilor candidate.
A urmat Ofertoriul, după care sfânta Liturghie a
continuat în mod obişnuit. După sfânta Liturghie, surorile i-au invitat pe toţi
cei prezenţi la o agapă frăţească.
Dumnezeu să reverse asupra acestor surori harurile sale,
să le întărească şi să le dăruiască noi puteri în urmarea Mirelui Cristos. El
să le călăuzească în viaţa de zi cu zi pentru ca, prin trăirea vieţii de
slujire, să conducă pe cât mai mulţi la Dumnezeu, după cum le-a îndemnat şi PS
Petru Gherghel.
Tarciziu Erdeş
Preluat de pe http://www.ercis.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu