sâmbătă, 21 iunie 2014

Viișoara: Profesiune și consacrare monastică solemnă






Duminică, 15 iunie 2014, în Solemnitatea Preasfintei Treimi, la ora 16.00, sora M. Cristiana (Mihaela)
Coşa şi sora Myriam (Gabriela) Iojă s-au consacrat pentru totdeauna Domnului cu profesiunea solemnă, conform regulii sfântului Benedict, în cadrul unei celebrări euharistice prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, în capela mănăstirii "Maica Unităţii" din Viişoara, Piatra-Neamţ.


                                          

 
Sfânta Liturghie a început cu procesiunea care le-a dus pe cele două surori în faţa sfântului altar, însoţite de părinţii lor, de maica abatesă M. Cristina Pirro, de preoţii participanţi şi de PS Petru Gherghel.
În cuvântul său de deschidere, Preasfinţitul a mulţumit surorilor pentru invitaţie, iar familiilor, rudelor şi prietenilor celor două surori pentru darul pe care-l fac lui Dumnezeu.
În cadrul omiliei, vorbind despre misterul Preasfintei Treimi, pr. Isidor Dâscă, paroh şi decan de Bacău, a subliniat rolul pe care îl are iubirea în viaţa oamenilor. Sfântul Ioan ne-a transmis cea mai frumoasă definiţie a lui Dumnezeu. El l-a descris pe Dumnezeu ca fiind iubire. Însă la fel cum o pasăre, chiar de s-ar strădui un timp îndelungat, nu ar putea să consume un munte imens format din boabe, nici sfântul Ioan, deşi a stat alături de Isus până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, nu a reuşit să consume acest imens mister al iubirii divine. La finalul predicii, pr. Isidor le-a invitat pe cele două surori să-şi clădească propria viaţă de rugăciune şi de slujire pe acest mister al dragostei dumnezeieşti.
După predică a urmat ritualul profesiunii religioase în cadrul căruia surorile candidate au răspuns afirmativ întrebării puse de episcop: "Dragi fiice, sunteţi moarte păcatului şi consacrate Domnului prin Botez; vreţi acum să vă consacraţi mai intim lui Cristos cu profesiunea monastică?" Apoi, episcopul şi concelebranţii au îngenuncheat înaintea altarului, în timp ce surorile s-au prosternat cu faţa la pământ. Corul a cântat Litania tuturor sfinţilor, după care episcopul a rostit rugăciunea: "Primeşte, Doamne, intenţiile poporului tău şi cu harul tău pregăteşte aceste fiice ale tale, pentru ca focul Duhului Sfânt să le cureţe de păcat şi să le înflăcăreze de iubire. Prin Cristos Domnul nostru. Amin."
După cântarea Litaniei tuturor sfinţilor, maica abatesă M. Cristina Pirro s-a adresat surorilor candidate întrebându-le: "Dragi fiice, înaintea lui Dumnezeu, a episcopului nostru, a abatesei voastre şi a poporului, vreţi să promiteţi stabilitate în mănăstirea în care el v-a chemat?; Vreţi să vă angajaţi în convertirea vieţii voastre, în lumina Evangheliei, după regula sfântului Benedict, părintele nostru? Vreţi să promiteţi ascultare, nepunând nimic înaintea iubirii lui Cristos?" La toate aceste întrebări surorile au răspuns cu un "Da, vreau!" hotărât, după care maica abatesă li s-a adresat spunând: "Cel care a început în voi lucrarea sa, să o ducă la împlinire. Amin".
Surorile au citit apoi formula de la profesiune, una după alta, după care, pe masa altarului au întărit-o prin semnătura proprie. În faţa altarului, cu braţele întinse au continuat cântând: "Suscipe me, Domine, secundum eloquium tuum et vivam et non confundas me ab exspectatione mea". Episcopul, cu braţele întinse, a rostit apoi rugăciunea solemnă de consacrare. După acest rit, a urmat binecuvântarea mantiilor călugăreşti şi înmânarea inelului ca semn al dăruirii totale Mirelui Cristos, iar maica abatesă a pus coroniţele de flori pe capul noilor profese, după care episcopul a dăruit breviarul surorilor candidate.
A urmat Ofertoriul, după care sfânta Liturghie a continuat în mod obişnuit. După sfânta Liturghie, surorile i-au invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă frăţească.
Dumnezeu să reverse asupra acestor surori harurile sale, să le întărească şi să le dăruiască noi puteri în urmarea Mirelui Cristos. El să le călăuzească în viaţa de zi cu zi pentru ca, prin trăirea vieţii de slujire, să conducă pe cât mai mulţi la Dumnezeu, după cum le-a îndemnat şi PS Petru Gherghel.
Tarciziu Erdeş

Preluat de pe http://www.ercis.ro 

vineri, 6 iunie 2014

Invitatie profesiune solemna




”Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea te-am atras la mine în milostivirea mea”
                                                                                                                (Ier 31, 3)
      
      Maica Abatesă și Comunitatea anunță cu bucurie că
                      pe data de 15 iunie 2014, în Solemnitatea Preasfintei Treimi,

                                                la ora 16.00

                              sr. M. Cristiana (Mihaela)  Coșa
                                                         și
                                   sr. Myriam (Gabriela) Iojă


se vor consacra pentru totdeauna Domnului cu Profesiunea Solemnă, conform Regulii Sfântului Benedict, în cadrul unei Concelebrări Euharistice prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, în biserica Mănăstirii ”Maica Unității” din Viișoara, Piatra-Neamț.

Prezența dvs. ne va bucura mult.

Mulțumim din inimă celor care se vor ruga pentru cele două surori. Dumnezeu să le dăruiască harul de a crește zilnic în Iubirea Sa și să trezească în cât mai mulți dorința de a-și oferi viața Lui, în slujba Bisericii, pentru binele fraților.


                                                                                    Maica Abatesă M. Cristina Pirro
                                                                                                           
                                                                                               și comunitatea


Testimonianza di sr. Myriam



“Non voi avete scelto me, ma io ho scelto voi” (Gv 15)
Con le parole di Gesù, mi presento a voi, convinta che nulla possiamo senza il Suo aiuto e che da Dio parte ogni iniziativa. L’inizio di ogni vocazione è scoprire nel proprio intimo d’essere stati scelti da Dio non per le nostre opere, ma per una Suo disegno d’amore. Ci scopriamo cosi destinatari di un immenso dono, che attende una risposta. L’eccomi della nostra vita, il “fiat” nel quotidiano, per noi monache, è un apostolato fecondo nell’amore, in monastero.
Sono sr. Myriam e anche per me la scelta di rispondere all’Amore con amore, è stata l’adesione a un richiamo interiore. Il mio “si” si è concretizzato nel Monastero benedettino “Mater Unitatis” in Romania, dove fui accolta tre anni fa. Ho trascorso lì un “tempo forte” dove ho imparato alla “scuola del divin servizio”, come definisce S.Benedetto il monastero, a condividere con le sorelle  ciò che veramente conta e ha valore: il donarsi a Dio e ai fratelli nel rinnegamento di sè, nel nascondimento, nella preghiera, in un amore senza limiti.
          Spinte dall’amore, possiamo percorrere il mondo, in lungo e in largo, poichè il cuore che ama non può essere imprigionato dalle grate, è vicino ad ogni uomo che soffre, si associa ad ogni gioia per lodare Dio, è amico di chi è solo,  è rinchiuso con i carcerati,  non sa darsi pace finchè Cristo non diventi tutto in tutti. Attraverso la preghiera e il sacrificio, si vola accanto alle membra più lontane del Corpo mistico che è la Chiesa.
La mia vita religiosa iniziò da giovanissima, quando, per rispondere alla chiamata del Signore ho scelto di far parte della famiglia delle Serve dei Poveri fondate a Palermo dal Beato Giacomo Cusmano, poichè i monasteri cattolici non c’erano in Romania; sono giunta ai voti perpetui. Nonostante il mio amore per i poveri, il desiderio della vita contemplativa è rimasto nel mio cuore, desiderio che oggi è realizzato, grazie alla comprensione dei miei superiori. Con il loro permesso e benedizione posso ora, ma in modo diverso, collaborare con loro, perchè il fuoco della carità accenda tutti i cuori degli uomini, vicini e lontani.
Il tempo trascorso nell’attesa non è stato inutile, ma formativo, e se crediamo che tutto concorre al bene di coloro che amano Dio, scopriamo come è meraviglioso abbandonarsi nelle mani del Padre, che desidera guidarci alla vera felicità attraverso il semplice e faticoso sentiero della vita. Chiedo che preghiate per me, come io faccio per voi, perchè nella vita monastica io diventi una lode della gloria di Dio.   

Testimonianza di sr. Cristiana



                                        

Vita monastica? Ma ne sei proprio sicura? Con tutto quello che c’e da fare nel mondo? E poi, proprio tu, con un carattere cosi vivace...! E i tuoi studi, progetti, amici, viaggi? Sono doni di Dio da non sprecare!...”. Queste alcune reazioni suscitate dalla mia scelta della vita contemplativa. Vittime del “razionalismo”, dell’ “efficientismo “, vogliamo a tutti i costi capire, vedere e toccare. Quando una scelta è risposta alla chiamata di Dio, non ha bisogno di giustificazioni.
          Ho preso coscienza della mia vocazione a 24 anni; avevo finito gli studi e niente mi dava soddisfazione; mi sentivo inutile e irrealizzata, tutto mi sembrava fumo inconsistente. Avevo tutto: benessere, amici, affetti, divertimenti, viaggi, ma non avevo niente, ero schiava di tanti idoli. Credevo di essere felice, ma quando ho avuto il coraggio di guardarmi dentro, dopo aver pregato a lungo davanti al Santissimo, ho scoperto un vuoto tremendo, che era bisogno d’amore vero, un bisogno di Dio, non a mio uso e consumo, come quello in cui credevo, ma del Dio di Gesù, che si è fatto Uomo per permetterci di realizzare noi stessi come persone libere e capaci di amare.
In una rivista della nostra Diocesi di Iasi avevo letto un articolo su come si svolge una giornata in monastero, ricordando ciò che mi aveva detto una zia che aveva partecipato alla consacrazione del Monastero “Mater Unitatis” delle monache Benedettine della nostra Diocesi “Lì le monache, dietro le grate, cantano come gli angeli”. Subito ho pensato: “Lì voglio essere anch’io!” Sentivo nel mio cuore che Qualcuno più grande di me, mi chiamava ad una vita diversa da quella che mi offriva il mondo, da donare in modo esclusivo a Dio in monastero, a servizio di Lui e del prossimo tramite la preghiera, la meditazione della Parola di Dio, la vita fraterna, il nascondimento, il silenzio, l’ospitalità.
 Dopo sei anni vissuti in monastero, posso testimoniarvi che questa vita non è  inutile, ma è un dono del Signore per chi è chiamato, per la Chiesa e per il mondo intero, dono che non è proprietà nostra, ma è un dono per gli altri. ”Il mondo non lo lasciamo per disprezzo, ma per un amore molto grande” mi diceva una volta una monaca anziana.
           Vivendo in Monastero, ho capito che il bene non fa rumore e che le monache sono come il profumo della Maddalena, che, apparentemente sprecato, profumò tutta la casa, sono una presenza che purificata nella rinuncia a costruirsi una propria storia, si lascia plasmare da Dio. In questo modo, tutti, senza saperlo, hanno chi prega per loro.Abbracciando la vita nascosta, noi non disertiamo la famiglia umana ma, se aderiamo veramente a Dio, la nostra mente si apre e il cuore si dilata, per pregare e lavorare per chi non sa o non vuole. Più ci si avvicina a Dio, più si è utili agli altri. La vita claustrale è una risposta radicale e gratuita all’Amore gratuito di Dio, al Quale San Benedetto ci suggerisce di ”niente anteporre”. Vivere in monastero, per me è vivere la storia di Ester, la donna ebrea che intercede presso il re persiano Assuero per il suo popolo israelita. Una monaca di vita contemplativa non è mai fuori del tempo e del mondo nel quale vive, ma ne diventa il cuore e la benedizione nella misura in cui vive la propria vocazione.
Vorrei concludere  con le parole di S.Giovanni Paolo II: “I Religiosi contemplativi sono costruttori della città di Dio. Attraverso la vostra vita quotidiana di preghiera e di sacrificio, voi siete segni dell’Amore-Redenzione e di grande aiuto a tutta la Chiesa e al suo Capo visibile, arricchendo cosi la Chiesa pellegrina di una misteriosa fecondità. Dietro la clausura si ama, con l’amore con cui Cristo amò sino alla fine. Questo amore è il lievito evangelico: è il lievito che fermenta tutta la pasta. Vi auguro di essere proprio questo lievito”.