Viişoara: Exerciţii spirituale pentru tinere

 Surorile Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe au organizat exerciţii spirituale pentru tinere, în perioada 27-31 august 2014, la Viişoara, cu tema "A fi fericit nu înseamnă a avea, ci a fi", sub îndrumarea pr. Petru-Sebastian Tamaş. 
 

Împreună cu tinerele am simţit din plin harul lui Dumnezeu şi ne-am bucurat de prezenţa surorile benedictine prin tot ceea ce ne-au oferit: cazare, dar mai ales zâmbete şi bucurie, amabilitate şi prietenie, deschidere şi bogăţie. Un moment important pentru formarea noastră a fost întâlnirea pe care am avut-o cu dânsele, adevărate clipe de fraternitate, de împărtăşire şi bucurie spirituală. Le-am răsplătit bogăţia interioară şi faptul că ne-au dăruit-o şi nouă cu două vase realizate de tinere la atelierul de cunoaştere şi lucru manual.

Iată impresiile tinerelor, cărora le mulţumim pentru că ne-au onorat cu prezenţa şi s-au deschis harului:

"Aceste zile petrecute la Viişoara m-au ajutat să redescopăr că lucrurile esenţiale sunt gratuite. Un om care iubeşte cu adevărat şi preţuieşte ceea ce a primit, este bucuros! Mi-au plăcut vorbele părintelui despre omul care stă în prezenţa Domnului, aceea că «miroase a Dumnezeu» şi că astfel îţi poţi da seama lângă ce fel de om te afli. Fiecare are nevoie de celălalt pentru a-l cunoaşte şi a-l face cunoscut mai bine pe Domnul. Bucuria este trăită împreună şi în comuniune! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit acest dar de care sper să mă folosesc în următorul traseu al vieţii mele" ( Simona D. - Roman).

"La Viişoara am trăit momente de har. Ne-am încărcat sufletul, am învăţat că Dumnezeu ne caută, iar noi suntem căutători pe acest pământ. Am aşteptat cu mare drag această provocare de a medita în casa surorilor benedictine. Oricine ar trebui să facă o experienţă în mănăstirea de la Viişoara, de aceea recomand cu drag să luăm pauză din viaţa cotidiană pentru sufletul nostru. Un mare rol în meditaţiile zilnice l-a avut pr. Petru Tamaş, dar şi surorile care au organizat aceste zile de reculegere, Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe. Este important să învăţăm să rămânem creştini mai ales după ce părăsim uşa bisericii şi să perseverăm în a face bine oricui, mai ales celor ce ni se par antipatici. O altă idee ce m-a marcat a fost aceea că noi trebuie să îi mulţumim Domnului pentru că nu ne asculta mereu rugăciunile, ci ne conduce cu braţul sau aşa cum şi-a propus în planul său. Nimic nu este întâmplător în viaţă, aşadar să ne găsim sensul doar alături de Cristos, să ne gândim cum ar vrea el să acţionăm în diverse momente şi să lăsăm gura lumii pentru că ne vom rata alegerile" (Iolanda B. - Bacău).

"Experienţa făcută la Viişoara mi-a umplut inima de bucurie prin faptul că m-a făcut să apreciez importanţa lui «a fi» în viaţa mea. Astfel m-am descoperit iubită de Dumnezeu pentru ceea ce sunt: un vas în mâinile olarului, iar tot ceea ce trebuie să fac este să mă las modelată. De acest gând m-am lăsat însoţită în aceste zile de har, dar şi de dorinţa de a deveni cât mai liberă pentru a asculta vocea Duhului şi pentru a împlini voinţa lui în viaţa mea. M-am lăsat surprinsă de modalitatea lui Dumnezeu de a alege şi a trimite, şi m-am simţit aleasă, asemeni celor «72 de aleşi», ca să dau mărturie despre bucuria de a crede în ambientul în care trăiesc. Şi care bucurie poate fi mai mare decât aceea de a te simţi iubit de Dumnezeu? Împreună cu Maria, mama noastră, îl preamăresc pe Domnul pentru lucrurile minunate pe care le-a înfăptuit până acum în viaţa mea, pentru că în istoria mea văd dorinţa sa de a mă mântui cu orice preţ. Suferinţa nu a reprezentat o piedică în calea bucuriei adevărate ce vine din iubire, sau în calea mântuirii, ci m-a ajutat să-l întâlnesc, să cresc şi să aprofundez relaţia cu el. Nu spun că a fost uşor, dar din fiecare astfel de moment m-am ales cu ceva ce înainte nu aveam. Darul acestor zile m-a ajutat să conştientizez mai mult ceea ce sunt şi misiunea mea: sunt iubită şi sunt chemată să iubesc şi să purific această iubire, unde sunt, aşa cum el m-a făcut; «Curaj! Eu sunt! Nu vă temeţi» (Mt 14,27)" (Ana Maria P. - Izvoare).

"Viişoara este locul unde divinul se întâlneşte cu umanul şi unde iubirea este nemărginită, iar bucuria de «a fi» se trăieşte din plin. Această experienţă alături de surorile din Mănăstirea de clauzură "Maica Unităţii" merită trăită de oricine, deoarece vocile suave şi rugăciunile înălţate de surori penetrează întreaga fiinţă, iar clipele de linişte şi pace interioară nu se pot găsi decât în intimitatea acelei tăceri şi vibraţii profunde unde te regăseşti doar tu cu el. Zilele alături de surorile guanelliene, de părintele Tamaş şi de tinere m-au făcut să trăiesc timpul mereu la prezent, iar frumuseţea şi bucuria întregului grup n-au impus bariere şi nici limite, deoarece totul s-a trăit la unison" (Luminiţa R. - Iaşi).

"Imaginea olarului (Dumnezeu olar) propusă în aceste zile a făcut să crească în mine credinţa, credinţă de a mă lăsa modelată de el, de a mă încredinţa grijii lui, pentru că acest olar divin nu creează oale nevrednice, e adevărat că uneori înfruntă un lut mai capricios, dar aceasta nu înseamnă că îl da deoparte, ci cu răbdare şi perseverenţa ajunge la un rezultat uimitor. Au fost zile pline de pace şi lumina, mulţumesc surorilor, părintelui şi lui Dumnezeu pentru că mi-au oferit această posibilitate de a participa la acest campus şi îmi doresc ca pe viitor să fiu un lut uşor de modelat, astfel încât olarului să-i facă plăcere că sunt în mâinile lui" (Alina C. - Moineşti).

"Aceste zile pentru mine au fost cu totul altfel, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, am reuşit să mă deschid şi să întreb tot ce aveam neclar. A fost prima experienţă unde am văzut mediul de viaţă a surorilor benedictine. Când am ajuns acolo şi le-am văzut după gratii, am simţit ceva cu adevărat înfricoşător. Diferite întrebări legate de viaţa lor îmi răsunau în minte, iar surorile prin disponibilitatea lor m-au ajutat să le găsesc câte un răspuns. Le mulţumesc fetelor, surorilor şi părintelui pentru că de la fiecare am învăţat câte ceva" (Ana-Maria C. - Moineşti).

"Am avut bucuria de a lua parte la exerciţiile spirituale care s-au ţinut la Surorile Benedictine din Viişoara. Deşi nu a fost prima experienţă, am trăit-o altfel. A fost cu adevărat un timp special în care am încercat şi cred că am reuşit, zic eu, să aprofundăm cuvântul lui Dumnezeu şi asta doar cu ajutorul pr. Petru Tamaş şi al surorilor din Congregaţia «Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe». Uşor-uşor îmi dau seama că adevărata fericire vine atunci când reuşim cu adevărat să-l căutăm şi să-l cunoaştem pe Domnul. Trebuie să ne bazăm pe ceea ce suntem şi să ignorăm pe cât posibil ceea ce avem. Datorită acestor zile petrecute cu Dumnezeu am prins forţa cu care trebuie să înaintez în viaţă. Am avut oportunitatea de a înţelege cu adevărat că Domnul este «olarul» şi doar de el trebuie să mă las «modelata». Tot în aceste zile, alături de persoanele din grup, m-am simţit un ucenic al Domnului, fiind acolo doar pentru a se pregăti să vestească şi să trăiască Evanghelia. Adevărată familie se formează acolo unde se aduna în Cristos şi pentru Cristos. Sunt absolut convinsă că viaţa nu are niciun farmec dacă încă nu întâlneşti adevărata iubire a lui Isus. A fost un timp minunat, un timp care a rămas de altfel sculptat în inimă" (Rafaela - Scheia).

Sr. Victoria Pop
şi sr. Tatiana Gheghici

* * *

Mai multe fotografii de la acest eveniment vor fi disponibile pe site-ul Congregaţiei "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe": www.surorileguanelliene.ro, în secţiunea Activităţi. 

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Îngerul calmului

”Să nu ai nimic, dar să posezi totul”: prin aceste cuvinte ar putea fi descrisă atitudinea înțelepților din toate religiile și din toate timpurile. Numai cine nu-și ancorează inima de o creatură, numai cine reușește să se detașeze de ceea ce alții rămân legați, este cu adevărat liber. Pentru misticii evului mediu conceptul de calm era important. Este calmă persoana care și-a abandonat eul propriu și s-a adăpostit în Dumnezeu, persoana care a devenit liniștită în inima sa pentru că s-a cufundat în încrederea în divinitate. În mistică, calmul exprimă eliberarea omului de eul său, golirea de preocupări și temeri pentru sine, pentru ca Dumnezeu să se poată naște în inima noastră, pentru ca noi să ne cunoaștem în intimitate adevărata noastră fire, nucleul pur al persoanei. Atunci când calmul este văzut ca atitudine de libertate interioară, de liniște interioară, ca distanță sănătoasă față de ceea ce din exterior năvălește în mine, ca distanță față de ceea ce amenință să mă ”invadeze” și să mă ia sub stăpânire, ea nu este pur și simplu o atitudine de caracter. Ea poate fi exersată. Pentru a ajunge la calm, eu trebuie să părăsesc multe lucruri.

Înainte de toate eu trebuie să părăsesc lumea. Misticii ne spun acest lucru. Antonio, părintele eremiților, a început prin a părăsi tot ce avea pentru a deveni liber pentru viață. Trebuie să se renunțe la atașamentul față de proprietate, față de succes, față de recunoașterea meritelor.

Cine însă rămâne atașat de ceva material devine dependent, iar dependența contrazice demnitatea umană. Adesea noi suntem destul de dependenți de bunăstarea noastră, de tabieturi, de persoane. Într-o scriere a Sfinților Părinți, un eremit ne explică, prin intermediul unei imagini, că noi putem să ne găsim bucuria numai în atitudinea de ”renunțare”. Un copil vede mai multe nuci într-un vas de sticlă. Bagă mâna pentru a lua cât mai multe, dar pumnul său închis nu reușește să treacă de gura strâmtă a vasului. Trebuie să renunțe la nuci. Poți să le mănânci numai dacă le iei una câte una.

Renunțarea nu este un gest ascetic pe care îl realizăm prin eforturi enorme și istovire. El derivă mai curând din profunda dorință de libertate interioară și din sentimentul că viața noastră devine cu adevărat rodnică numai dacă suntem independenți și liberi. Dacă nu mai depindem de ceea ce alții gândesc despre noi și așteaptă de la noi, dacă nu mai suntem dependenți de recunoașterea și de atenția celorlalți, intrăm în contact cu adevăratul nostru eu.

Calmul însă cere și detașare de mine însumi. Nu trebuie să mă ancorez de mine însumi, de preocupările mele, de angoasele mele, de sentimentele mele de depresie. Multe persoane se atașează de propriile lor răni. Nu reușesc să le abandoneze. Se folosesc de ele ca acuză împotriva persoanelor care le-au lovit. Făcând astfel, în cele din urmă refuză viața. Noi trebuie să renunțăm și la rănile și la umilirile noastre. Ai nevoie de îngerul calmului care să te introducă în arta renunțării la sine și la trecutul tău care să te învețe să fii capabil de a te distanța de tine însuți, de a te retrage și de a-ți privi viața dintr-un punct de vedere diferit, dintr-un punct de vedere de dincolo de tine însuți.

                                                                                                                    (după Anselm Grun) 

   

Zece sfaturi pentru o viaţă mai fericită de la Papa Francisc

 Papa Francisc a oferit într-un interviu acordat săptămânalului argentinian "Viva" un ghid

pentru o viaţă fericită.

El le recomandă oamenilor să închidă televizorul în timpul mesei pentru a comunica mai bine cu membrii familiei, iar părinţilor le transmite să îşi facă timp pentru a se juca împreună cu cei mici. 

Suveranul Pontif ne mai îndeamnă să evităm criticarea semenilor, să fim deschişi şi generoşi şi să nu practicăm prozelitismul. 

Zece paşi către o viaţă mai fericită, în opinia Papei Francisc:

1. Trăieşte şi lasă-i şi pe ceilalţi să trăiască.

2. Fii generos! Oamenii trebuie să fie deschişi şi generoşi cu ceilalţi deoarece cei care se retrag în sine riscă să devină egocentrici. "Iar apele care stagnează devin fetide". 

3. Acţionaţi cu calm în viaţă!

4. Un mod sănătos de petrecere a timpului liber. În opinia Papei, "consumerismul ne-a adus anxietate". Părinţii ar trebui să-şi facă timp pentru a se juca cu copiii şi să închidă televizorul atunci când stau la masă.

5. Duminica ar trebui să fie zi de sărbătoare. Şi muncitorii ar trebui să fie liberi în această zi dedicată familiei. 

6. Găsiţi căi inovative de a crea slujbe pentru cei tineri. "Trebuie să fim creativi cu tinerii. Dacă nu vor avea oportunităţi, vor începe să consume droguri" şi vor fi mai vulnerabili la suicid. 

7. Respectaţi şi îngrijiţi natura! Degradarea mediului se numără printre cele mai mari provocări ale momentului.

8. Nu mai fiţi negativi! "Nevoia de a vorbi urât despre alţii indică lipsa respectului de sine. Este mai sănătos să renunţi repede la lucrurile rele."

9. Nu faceţi prozelitism. Respectaţi credinţa celorlalţi. "Biserica creşte prin atractivitate, nu prin prozelitism", a declarat Papa."

10. Munciţi pentru pace. "Trăim în vremuri cu multe războaie, trebuie să facem un apel la pace. Pacea lasă impresia că este tăcută, dar nu este, e întotdeauna proactivă" şi dinamică, mai spune suveranul Pontif.

Treptele iubirii

Prima treaptă a iubirii frățești este să accept că fratele meu, sora mea au dreptul cel puțin la un defect.

A doua treaptă, dacă am urcat-o pe cea dintâi, este să admit, dată fiind omeneasca slăbiciune, că fratele ori sora mea sunt îndreptățiți să aibe cel puțin două defecte.

A treia treaptă este să fiu de acord că, dată fiind omeneasca slăbiciune, pot avea și eu un defect, acolo.

A patra treaptă este să suport criticile alor mei și, cu toate exagerările din ele, să încerc să trag folos din ele. Pentru asta este nevoie să-mi stăpânesc imaginația, să-mi liniștesc bătăile inimii, să tac.

A cincea treaptă este să-i recunosc adversarului meu cel puțin o calitate.

A șasea, să fiu de acord că are cel puțin două calități.

A șaptea treaptă constă în încercarea de a dobândi calitățile recunoscute la alții.

A opta treaptă este să încerc să-l văd pe Domnul Cristos în calitățile fratelui meu.

A noua treaptă este să-l regăsesc pe Domnul în fratele meu, dincolo de defectele și păcatele lui.

A zecea treaptă este să nu-mi judec fratele sau sora, așadar, să nu-i dărâm.

                                                                                              (Bernard Ducruet, OSB)

Viișoara: Profesiune și consacrare monastică solemnă

Duminică, 15 iunie 2014, în Solemnitatea Preasfintei Treimi, la ora 16.00, sora M. Cristiana (Mihaela)

Coşa şi sora Myriam (Gabriela) Iojă s-au consacrat pentru totdeauna Domnului cu profesiunea solemnă, conform regulii sfântului Benedict, în cadrul unei celebrări euharistice prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, în capela mănăstirii "Maica Unităţii" din Viişoara, Piatra-Neamţ.

                                          

 

Sfânta Liturghie a început cu procesiunea care le-a dus pe cele două surori în faţa sfântului altar, însoţite de părinţii lor, de maica abatesă M. Cristina Pirro, de preoţii participanţi şi de PS Petru Gherghel.

În cuvântul său de deschidere, Preasfinţitul a mulţumit surorilor pentru invitaţie, iar familiilor, rudelor şi prietenilor celor două surori pentru darul pe care-l fac lui Dumnezeu.

În cadrul omiliei, vorbind despre misterul Preasfintei Treimi, pr. Isidor Dâscă, paroh şi decan de Bacău, a subliniat rolul pe care îl are iubirea în viaţa oamenilor. Sfântul Ioan ne-a transmis cea mai frumoasă definiţie a lui Dumnezeu. El l-a descris pe Dumnezeu ca fiind iubire. Însă la fel cum o pasăre, chiar de s-ar strădui un timp îndelungat, nu ar putea să consume un munte imens format din boabe, nici sfântul Ioan, deşi a stat alături de Isus până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, nu a reuşit să consume acest imens mister al iubirii divine. La finalul predicii, pr. Isidor le-a invitat pe cele două surori să-şi clădească propria viaţă de rugăciune şi de slujire pe acest mister al dragostei dumnezeieşti.

După predică a urmat ritualul profesiunii religioase în cadrul căruia surorile candidate au răspuns afirmativ întrebării puse de episcop: "Dragi fiice, sunteţi moarte păcatului şi consacrate Domnului prin Botez; vreţi acum să vă consacraţi mai intim lui Cristos cu profesiunea monastică?" Apoi, episcopul şi concelebranţii au îngenuncheat înaintea altarului, în timp ce surorile s-au prosternat cu faţa la pământ. Corul a cântat Litania tuturor sfinţilor, după care episcopul a rostit rugăciunea: "Primeşte, Doamne, intenţiile poporului tău şi cu harul tău pregăteşte aceste fiice ale tale, pentru ca focul Duhului Sfânt să le cureţe de păcat şi să le înflăcăreze de iubire. Prin Cristos Domnul nostru. Amin."

După cântarea Litaniei tuturor sfinţilor, maica abatesă M. Cristina Pirro s-a adresat surorilor candidate întrebându-le: "Dragi fiice, înaintea lui Dumnezeu, a episcopului nostru, a abatesei voastre şi a poporului, vreţi să promiteţi stabilitate în mănăstirea în care el v-a chemat?; Vreţi să vă angajaţi în convertirea vieţii voastre, în lumina Evangheliei, după regula sfântului Benedict, părintele nostru? Vreţi să promiteţi ascultare, nepunând nimic înaintea iubirii lui Cristos?" La toate aceste întrebări surorile au răspuns cu un "Da, vreau!" hotărât, după care maica abatesă li s-a adresat spunând: "Cel care a început în voi lucrarea sa, să o ducă la împlinire. Amin".

Surorile au citit apoi formula de la profesiune, una după alta, după care, pe masa altarului au întărit-o prin semnătura proprie. În faţa altarului, cu braţele întinse au continuat cântând: "Suscipe me, Domine, secundum eloquium tuum et vivam et non confundas me ab exspectatione mea". Episcopul, cu braţele întinse, a rostit apoi rugăciunea solemnă de consacrare. După acest rit, a urmat binecuvântarea mantiilor călugăreşti şi înmânarea inelului ca semn al dăruirii totale Mirelui Cristos, iar maica abatesă a pus coroniţele de flori pe capul noilor profese, după care episcopul a dăruit breviarul surorilor candidate.

A urmat Ofertoriul, după care sfânta Liturghie a continuat în mod obişnuit. După sfânta Liturghie, surorile i-au invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă frăţească.

Dumnezeu să reverse asupra acestor surori harurile sale, să le întărească şi să le dăruiască noi puteri în urmarea Mirelui Cristos. El să le călăuzească în viaţa de zi cu zi pentru ca, prin trăirea vieţii de slujire, să conducă pe cât mai mulţi la Dumnezeu, după cum le-a îndemnat şi PS Petru Gherghel.

Tarciziu Erdeş

Preluat de pe http://www.ercis.ro 

Invitatie profesiune solemna

”Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea te-am atras la mine în milostivirea mea”

                                                                                                                (Ier 31, 3)

      

      Maica Abatesă și Comunitatea anunță cu bucurie că
                      pe data de 15 iunie 2014, în Solemnitatea Preasfintei Treimi,

                                                la ora 16.00

                              sr. M. Cristiana (Mihaela)  Coșa
                                                         și

                                   sr. Myriam (Gabriela) Iojă

se vor consacra pentru totdeauna Domnului cu Profesiunea Solemnă, conform Regulii Sfântului Benedict, în cadrul unei Concelebrări Euharistice prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, în biserica Mănăstirii ”Maica Unității” din Viișoara, Piatra-Neamț.

Prezența dvs. ne va bucura mult.

Mulțumim din inimă celor care se vor ruga pentru cele două surori. Dumnezeu să le dăruiască harul de a crește zilnic în Iubirea Sa și să trezească în cât mai mulți dorința de a-și oferi viața Lui, în slujba Bisericii, pentru binele fraților.

                                                                                    Maica Abatesă M. Cristina Pirro

                                                                                                           

                                                                                               și comunitatea

Testimonianza di sr. Myriam

“Non voi avete scelto me, ma io ho scelto voi” (Gv 15)

Con le parole di Gesù, mi presento a voi, convinta che nulla possiamo senza il Suo aiuto e che da Dio parte ogni iniziativa. L’inizio di ogni vocazione è scoprire nel proprio intimo d’essere stati scelti da Dio non per le nostre opere, ma per una Suo disegno d’amore. Ci scopriamo cosi destinatari di un immenso dono, che attende una risposta. L’eccomi della nostra vita, il “fiat” nel quotidiano, per noi monache, è un apostolato fecondo nell’amore, in monastero.

Sono sr. Myriam e anche per me la scelta di rispondere all’Amore con amore, è stata l’adesione a un richiamo interiore. Il mio “si” si è concretizzato nel Monastero benedettino “Mater Unitatis” in Romania, dove fui accolta tre anni fa. Ho trascorso lì un “tempo forte” dove ho imparato alla “scuola del divin servizio”, come definisce S.Benedetto il monastero, a condividere con le sorelle  ciò che veramente conta e ha valore: il donarsi a Dio e ai fratelli nel rinnegamento di sè, nel nascondimento, nella preghiera, in un amore senza limiti.

          Spinte dall’amore, possiamo percorrere il mondo, in lungo e in largo, poichè il cuore che ama non può essere imprigionato dalle grate, è vicino ad ogni uomo che soffre, si associa ad ogni gioia per lodare Dio, è amico di chi è solo,  è rinchiuso con i carcerati,  non sa darsi pace finchè Cristo non diventi tutto in tutti. Attraverso la preghiera e il sacrificio, si vola accanto alle membra più lontane del Corpo mistico che è la Chiesa.

La mia vita religiosa iniziò da giovanissima, quando, per rispondere alla chiamata del Signore ho scelto di far parte della famiglia delle Serve dei Poveri fondate a Palermo dal Beato Giacomo Cusmano, poichè i monasteri cattolici non c’erano in Romania; sono giunta ai voti perpetui. Nonostante il mio amore per i poveri, il desiderio della vita contemplativa è rimasto nel mio cuore, desiderio che oggi è realizzato, grazie alla comprensione dei miei superiori. Con il loro permesso e benedizione posso ora, ma in modo diverso, collaborare con loro, perchè il fuoco della carità accenda tutti i cuori degli uomini, vicini e lontani.

Il tempo trascorso nell’attesa non è stato inutile, ma formativo, e se crediamo che tutto concorre al bene di coloro che amano Dio, scopriamo come è meraviglioso abbandonarsi nelle mani del Padre, che desidera guidarci alla vera felicità attraverso il semplice e faticoso sentiero della vita. Chiedo che preghiate per me, come io faccio per voi, perchè nella vita monastica io diventi una lode della gloria di Dio.